Site de prezentare realizat pentru Rufy Roof Engineering, companie specializată în proiectarea, producția și montajul halelor metalice. Proiect livrat la cheie, cu peste 30 de pagini dedicate fiecărui tip de construcție și fiecărei industrii deservite, secțiune de produse metalice, portofoliu de lucrări, certificări afișate ca dovadă de conformitate și optimizare SEO implementată din faza de construcție.
Despre proiect
Rufy Roof Engineering execută proiectare, producție și montaj pentru hale metalice destinate industriei, depozitării și agriculturii, de la hale de producție și depozite frigorifice, până la ferme zootehnice și crame. Compania produce profile metalice zincate, structuri pentru panouri fotovoltaice, porți și parapeți metalici, este importator direct de panouri termoizolante Alubel și deține opt certificări ISO, printre care ISO 9001 emis de Lloyd's.
Provocarea
Rufy Roof Engineering execută proiectare, producție și montaj pentru hale metalice destinate industriei, depozitării și agriculturii, de la hale de producție și depozite frigorifice, până la ferme zootehnice și crame. Compania produce profile metalice zincate, structuri pentru panouri fotovoltaice, porți și parapeți metalici, este importator direct de panouri termoizolante Alubel și deține opt certificări ISO, printre care ISO 9001 emis de Lloyd's.
A doua provocare a fost amploarea ofertei. Compania nu execută doar hale: produce profile zincate, structuri fotovoltaice, porți, parapeți și importă panouri termoizolante — direcții comerciale distincte, cu publicuri proprii, care trebuiau organizate fără să transforme site-ul într-un labirint.
A treia a ținut de miza contractelor. O hală industrială înseamnă o investiție de sute de mii de euro, iar beneficiarul verifică înainte de orice conformitatea și capacitatea reală a executantului — motiv pentru care certificările și proiectele anterioare trebuiau să fie vizibile, nu ascunse într-o pagină secundară.
Ce a inclus site-ul de prezentare
- Client: Rufy Roof Engineering
- Domeniu: proiectare, producție și montaj hale metalice, profile zincate
- Tip proiect: site de prezentare la cheie
- Platformă: WordPress
- Servicii: cercetare cuvinte cheie, arhitectura informației, design, programare, copywriting, optimizare SEO
Execuți lucrări pentru industrii foarte diferite, dar site-ul tău le prezintă pe toate într-o singură pagină de servicii? Aceasta este cea mai frecventă cauză a invizibilității în Google pentru firmele de construcții: un beneficiar care caută o hală pentru fermă de păsări sau pentru o cramă nu va găsi niciodată un site care vorbește generic despre construcții metalice. Segmentarea corectă poate multiplica de zeci de ori numărul de căutări pe care le acoperi.
Livrăm proiecte la cheie, cu tot conținutul redactat de copywriterii noștri — texte originale pentru fiecare pagină de industrie, condiție obligatorie pentru a evita conținutul duplicat — și cu structura construită pe formulările reale de căutare ale fiecărui tip de beneficiar. Fiecare site de prezentare pe care îl realizăm este optimizat SEO din construcție și pregătit pentru motoarele AI, care recomandă tot mai des furnizori direct în conversație. Dacă vinzi lucrări complexe către industrii diferite, hai să discutăm despre proiectul tău.






